Luna DIASPOREI

„LUNA DIASPOREI”, ediția a II-a, la Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Fălticeni 4 august 2017 Consiliul Județean Suceava a inițiat anul trecut programul „Luna diasporei”, dedicat sucevenilor plecați în străinătate. În acest an, școala noastră a avut oportunitatea să se implice în mod direct în desfășurarea ediției a II-a. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția copilului a avut inițiativa ca fiecare dintre cele trei Echipe Mobile – un serviciu în cadrul DGASPGC, să organizeze activități dedicate copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. Așa se face că o fostă elevă a școlii, Alexandra Jucan, asistent social în cadrul echipei din Fălticeni, a apelat la școala noastră. Am fost foarte încântați și astfel s-a născut proiectul „Împreună pentru diaspora”. Despre ce a fost vorba? Despre modalitățile prin care școala noastră ajută copiii aflați în această situație să suporte mai ușor dorul de părinți. Și cum am putea face asta mai frumos decât prin intermediul activităților extrașcolare? Deci, ne-am pregătit să demonstrăm acest lucru: proiectul a cuprins câteva etape: în primul rând am realizat acordul de parteneriat cu CJ SV– DGASPC, la care de un real ajutor ne-a fost doamna Brândușa Sorina Bialy, coordonator SMTR, am colaborat cu Primăria municipiului Fălticeni, prin doamna Elena Coțofrei, inspector superior la Serviciul public de asistență socială, care a asigurat participarea unui număr mare de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, alături de aparținătorii lor – părinți sau bunici. La activitate au participat și membrii Echipei mobile din Siret, alături de doamna psiholog Nicoleta Daniliuc, purtător de cuvânt al DGASPC. Nu putea lipsi mass-media județeană, în persoana doamnei Daniela Beale, din partea publicației Crai nou. Activitatea a avut loc în localul B, unde se desfășoară „Școala de vară”, un alt proiect de succes în care școala noastră este implicată, proiect local de această dată, și unde decorul a amintit tuturor datinile și tradițiile românești. După urările de bun venit ale domnului director, profesor de istorie Ovidiu Moroșanu, care a nuanțat termenul și ideea de diasporăde-a lungul timpului, a luat cuvântul doamna Brândușa Bialy, care a prezentat situația copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate la nivelul județului, apoi doamna Anca Buceschi, psiholog în cadrul echipei mobile Siret a prezentat o serie de aspecte legate de comportamentul acestor copii și modalitățile de intervenție specifice. O surpriză pentru toți cei prezenți a fost intervenția unui părinte care a fost plecat zece ani la muncă în străinătate, doamna Daniela Cojocariu, invitată de noi ca mamă de copii care au învățat în școala noastră, care s-a întors și și-a deschis o mică afacere în oraș.Ceea ce ne-a mărturisit a adus lacrimi în ochii participanților: dorul de fete, greutățile întâmpinate, distanța, totul a fost recunoscut cu sinceritate și durere. Doamna Cojocariu a dialogat cu cei prezenți și le-a dat și unsfat: atunci când constați că ți-ai atins obiectivul pentru care ai fost nevoit să pleci, nu ceda tentațiilor – mașină scumpă, călătorii, altele. Întoarce-te acasă! Și a mai spus ceva: atunci când vorbești cu puii tăi, nu-i întreba ce note au luat, ci dacă s-au bucurat de ceva, dacă s-au simțit bine în cea zi. Aceste cuvinte au fost ca o minge ridicată la fileu pentru intervenția Coordonatorului cu Proiecte și Programe Educative Școlare și Extrașcolare. Aceasta este tocmai particularitatea școlii noastre despre care voiam să vorbim și care, cu adevărat, îi ajută pe elevii „singuri acasă” să nu se mai simtă așa de singuri: activitatea extrașcolară! Printr-un PowerPoint a fost prezentat un scurt material teoretic și multe, multe fotografii realizate în timpul desfășurării acestor activități Invitații noștri au aflat astfel că, în școala noastră, activitatea extrașcolară nu presupune doar săptămâna „Școala altfel”. Ea se desfășoară ( la nivelul întregii școli, nu numai pe clase), săptămânal sau bilunar, sub formă de cluburi. Funcționează șase cluburi permanente, la care se mai adaugă, ocazional, și altele: Clubul cititorilor, sub îndrumarea doamnei profesor bibliotecar Doriana Stan, Clubul de pictură artistică și religioasă, condus de doamna profesor Maria Axinia, Clubul chitariștilori și Clubul de muzică,profesor Cătălin Iftimoaia, Clubul de jurnalism, profesor Cristina Stoleriu – al cărui produs final este revista școlii, SMS MAGAZIN,Clubul de teatru, profesor Ovidiu Moroșanu – deja cinci piese prezentate cu diferite ocazii, inclusiv premiate la Concursul Interșcolar „Sadoveniana”. Din când în când, doamnele profesor Cornelia Olaru și Doina Moisii ne invită la o „degustare” la Clubul gastronomilor, unde copiii învață și să gătească, dar și să așeze o masă festivă sau să servească și să debaraseze. Finalul programului a fost cel mai apreciat : programul artistic prezentat de membrii Clubului de muzică a cuprins muzică folk, populară, ușoară, ba chiar și o piesă cântată solo de coordonator! De asemenea, s-a vizionat expoziția de desene premiate în cadrul Proiectului internațional „Frumusețile anotimpurilor”, desene realizate de elevii care frecventează Clubul de desen. Invitații au fost foarte încântați, atât specialiștii de la DGASPC cât și publicul țintă. Membrii redacției SMS MAGAZIN au luat interviuri, ca și reprezentanta publicației „Crai nou”, cu care au făcut un scurt schimb de experiență. Doi bunici ne-au spus, când își luau la revedere, că încă două ore dacă ar mai durat programul artistic și tot nu s-ar fi plictisit. Deci: copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate sunt o realitate a zilelor noastre, pe care nu e momentul să o comentăm, dar, așa cum cei care i-au lăsat vremelnic acasă îi iubesc, așa și noi îi iubim și îi ocrotim în locul lor, pentru că, ai lor sunt, de fapt, ai noștri!

Responsabil cu Programe și Proiecte Educative Școlare și Extrașcolare, profesor Cristina Stoleriu

4 7 8 11 DSCF2501 DSCF2502 DSCF2503 DSCF2522 DSCF2533 DSCF2550

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.