Ora Educației Financiare

https://www.monitorulsv.ro/Local/2019-11-01/Un-pas-inainte-in-educatia-financiara-a-elevilor-de-la-Scoala-Gimnaziala-Mihail-Sadoveanu

La Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Fălticeni s-a  desfășurat o activitate ”Ora Educației Financiare” pentru cei 200 de elevi ai claselor V-VIII cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii, 31 octombrie, din dorința de atrage atenția asupra importanței unui comportament financiar responsabil.

Școala de bani este o componentă a programului național de educație financiară al Băncii Comerciale Române în parteneriat cu Asociația Școala de Valori și urmărește să educe financiar copiii cu vârste între 7 și 14 ani.

Avem nevoie să îi învățam pe copii, de la vârste fragede, că banii se câștigă greu, prin muncă și se pot cheltui foarte ușor dacă nu suntem suficient de conștienți de cum ar trebui să îi gestionăm. Prin acest program, folosind jocuri special create de specialiști de la Universitatea din Viena, se urmărește ca cei mici să acumuleze într-un timp foarte scurt cunoștințe pe care le pot folosi toată viața.

Elevii au pornit într-o ”Călătorie în lumea banilor” și au aflat răspunsuri la întrebările: ”Au existat banii dintotdeauna?””Când au apărut banii?”, ”Care este moneda națională?”, ”Ce cumpărăm cu banii?”, ”Suntem chibzuiți?”, ”Ce înseamnă economisirea, bugetul personal?”. Acum știu că LEUL este moneda noastră națională din anul 1867, iar numele monedei nu are legătură cu animalul fioros, ci cu Löwentaler-ul (sau talerul leu), o monedă din argint olandeză populară prin secolul al XVII-lea în Țările Române.

Mentorii au fost d-l economist Eduard Arion, director Grup Retail 81 BCR Suceava și d-na Narcisa Vultur, Consilier BCR, Sucursala Fălticeni. Le mulțumim și îi mai așteptăm la activități destinate și elevilor din clasele primare.

 2 41121114

 

This entry was posted in Anunțuri. Bookmark the permalink.