Ziua porților deschise

Miercuri, 6 martie 2019, am avut bucuria să primim vizita copiilor, părinților și educatorilor de la grădinițele municipiului Fălticeni. Emoționați au fost toți, deopotrivă! Au avut ocazia să asiste la un mic program artistic, prezentat de elevii claselor I A și I B (prof. Lupu Maria, Ichim Mihaela) și să viziteze școala: sălile de clasă, biblioteca, laboratoarele și cabinetele, sala de sport. Au fost întâmpinați de domnul director al școlii, prof. Moroșanu Ovidiu, de doamnele profesoare Gherman Roxana și Țugui Magda. Li s-a explicat ce vor face la clasa pregătitoare. La „Step by step„ vor fi îndrumați de doamnele profesoare Loghin Felicia și Gherman Roxana. La Clasa Pregătitoare A le va fi alături doamna profesoară Țugui Magda. Colegii mai mari i-au primit cu bucurie, le-au făcut daruri și i-au încurajat. Printre oaspeți, s-au numărat copiii de la G.P.P. Dumbrava Minunată (Grupa Mare, a ”Floricelelor”), însoțiți de doamnele educatoare Pălie Carmen și Nedelcu Oana. Alăturăm imagini grăitoare. Vă așteptăm la școală, dragi copii!!

3 5 7 8 10 11 13 14 16 21

Acest articol a fost publicat în Anunțuri. Salvează legătura permanentă.