Cerc Pedagogic-învățământ primar: Învățarea devine mai frumoasă atunci când este împărtășită!

Activitățile desfășurate în data de 29 mai 2026 în cadrul Cercului Pedagogic au evidențiat strategii didactice moderne și modalități eficiente de sprijinire a progresului școlar al elevilor.

Lecția demonstrativă susținută de doamna profesor pentru învățământul primar Ionela-Cristina Boariu a oferit un frumos exemplu de implicare, comunicare și bune practici educaționale, într-o atmosferă caldă și motivantă. Elevii au participat la o activitate de tip „vânătoare de comori”, prin intermediul căreia au explorat și descoperit noțiuni esențiale despre rolul și utilizarea banilor.

În cadrul activității s-a desfășurat și atelierul de lucru pe tema Învățării Remediale, coordonat de doamna profesor pentru învățământul primar Nicoleta-Magdalena Burlacu, unde au fost prezentate metode, strategii și exemple de bune practici pentru sprijinirea elevilor în procesul de consolidare a cunoștințelor.

Noțiunile de specialitate prezentate de doamna profesor pentru învățământul primar Angela Corduneanu au oferit exemple de bune practici, resurse didactice și de management al clasei, metode interactive și strategii didactice adaptate particularităților de vârstă ale elevilor din ciclul primar. Schimbul de idei și experiențe a contribuit la îmbogățirea demersului educațional și la promovarea unui învățământ modern și eficient.

La activitate au fost prezenți domnul director Ovidiu Moroșanu și doamna director adjunct Elena Baciu, responsabilă a Cercului Pedagogic, a căror implicare și susținere au contribuit la desfășurarea într-un cadru profesionist și colaborativ a întregii activități

Acest articol a fost publicat în Noutăți. Salvează legătura permanentă.