Dragobete, poștașul dragostei, din nou la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu„ din Fălticeni
Traversăm o perioadă ciudată: anotimpuri amestecate, nici iarnă, nici primăvară, viruși, mulți oameni bolnavi, triști, îngrijorați…Ne încăpățânăm să nu renunțăm la zâmbet, să visăm, să iubim, să-i ajutăm și pe ceilalți să uite de necazuri, de griji, de frică. Să-i aducem în inimile noastre pe toți cei care sunt departe, în alte țări, să ne rugăm pentru ei și pentru noi toți. De aceea (și din multe alte motive), iubim românește și în acest an, de 24 februarie, de Dragobete. Parteneri dragi, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Ion Muceleanu„ din Fântâna Mare și Școala Gimnazială „Ion Irimescu„ din Fălticeni.
Pentru cei mici și cei mari, am ales un rezumat al legendei lui Dragobete, scrisă de Floarea Cărbune în volumul Legende (De la Soare Apune la Soare Răsare). Legenda a fost culeasă de la Elena Dumitrache din localitatea Purani de Videle, jud. Teleorman).
„(…) Dragobete, după spusele bătrânilor, era feciorul unei preafrumoase femei, Dochia. Despre ea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal şi…că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de soţie. Cine o vedea cu părul bălai împletit în cosiţele ce-i atârnau pe spate, cu ochii precum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu miresme de frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o colibă la poalele muntelui şi avea o turmă de mioare, pe care o ducea la păscut în poienile cu iarbă fragedă. (…) Pe 24 februarie a venit pe lume Dragobete. Ursitoare şi naşe i-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare dintre ele i-au adus în dar ceea ce au crezut că-i mai frumos şi mai util în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat mai prejos, şi i-a dăruit copilului căldura prieteniei, împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier ca să-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit, naşa Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu…cusut cu perle. Straiul era astfel conceput, încât creştea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat. Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul lui frigea ca jarul. Era un flăcău vesel, ce cânta din fluier şi iubea cu patimă fetele. Fecioarele, care îl întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Bătrânii spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de copile. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul muntelui. Dar, în creierul munţilor, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau „flori de piatră” în buchete albe, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân înţelept care cunoştea secretul venirii lui pe lume. Într-o zi, pe când păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu Înţeleptul care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de spaimă şi uimire, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice, al căror limbaj îi devenise cunoscut. Când a revenit printre oameni, aceştia l-au primit cu braţele deschise. Acum, mai mult ca altădată, trezea o iubire înfocată în inima tuturor fetelor, călătorea cu viteza gândului, şi se înfăţişa acolo unde era chemat. Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei, dar nimeni nu înţelegea care era secretul de-i făcea să-l placă şi să nu fie geloşi pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân l-a dezvăluit. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat…şi-i învăţa secretele iubirii. Împărtăşirea secretului se făcea numai sub jurământ. Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât avea peste 100 de ani şi considera a nu se mai afla sub jurământ. Legenda mai spune că, după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu şi de la mamă la fiică, Duhul muntelui şi-a chemat copilul la pieptul său. La cererea lui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică, numită Năvalnic. Astfel, Dragobete, zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând în fiecare primăvară… Chiar şi acum, în mileniul trei, unele fete şi femei mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă în sân o punguţă de mătase în care ţin preţiosul talisman. E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui care a fost Dragobete, Zeul iubirii la români. Vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Dochia? Răutăcioşii povestesc că ar fi devenit o babă rea şi încăpăţânată. Ei mai spun că, în luna martie ar fi îmbrăcat nouă cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că era cald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte geroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii, mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus la iubitul său, Muntele Ceahlău şi i-a cerut acestuia s-o transforme în stană de piatră… ca să fie veşnic împreună.„
Să revenim la proiectul nostru…Copiii și profesorii de la cele 3 școli partenere au desfășurat activități diverse, în perioada 17-24 februarie. S-au documentat la biblioteca școlii și pe Internet, au descoperit frumusețea acestei sărbători tradiționale românești, s-au întrecut în creativitate (au confecționat inimi, semne de carte, au scris mesaje), au împărtășit bucuria prieteniei și lucrului în echipă, apoi, adevărați poștași ai dragostei, au pornit la drum și au împărțit inimioarele (celorlalte școli, familiilor, vecinilor, celorlalți membri ai comunității). Sperăm că le-am descrețit frunțile !!
Adulții care i-au ajutat pe copii au fost părinți, bunici și profesori. Nu vă supărați pe mine, dar le vois scrie aici numele, cu mulțumiri : Axinia Maria, Țugui Magda, Loghin Felicia, Baciu Elena, Butnaru Ana, Bejenaru Simona, Ichim Mihaela, Ciucă Marinica, Gherman Roxana, Dascălu Nicoleta, Stoleriu Cristina, Pavăl Luminița, Anechiforesei Lăcrămioara, Lupu Maria, Filip Elena-Gabriela, Crăciun Cristina, Lencu Cristina, Mărian Mihaela, Agape Alin, Stan Doriana, Pașcovici Elena, Corduneanu Paraschiva, Pavăl Alina, Samsonescu Maria-Alina, Mucilenița Iuliana, Aioanei Ionuț, Gavrilescu Voica, Luncănița Maria.
Încheiem citind de pe inimioare :
„Te iubesc pentru că nu mă lași niciodată la greu !„
„Te iubesc pentru că ești tatăl meu !„
„Te iubesc și de Dragobete !„
„Te iubesc pentru că mi-ai dat viață !„
„Te iubesc pentru că ești mama mea !„
„Te iubesc pentru că ești cea mai bună prietenă !„
„Te iubesc pentru că îmi dai iubire, mă îngrijești și ești mama mea !„
„Te iubesc pentru că mă ajuți la greu, mă îngrijești și mă iubești !„
„Te iubesc pentru că ai avut încredere în mine, mereu !„
„Te iubesc, simplu !„
Dragii noștri, să fiți iubiți !
prof. Elena Pașcovici
